Gara Centrală a Bucureştiului, marele proiect care trebuia să lase în umbră Gara de Nord
În 1872, staţia Târgoviştei s-a deschis în zona nordică a Bucureştiului, ulterior fiind denumită Gara de Nord. Gara şi călea ferată erau construite de către asociaţia germană Stroussberg şi au fost cumpărate de Căile Ferate Române (CFR) în 1880. În primii ani, gara s-a aflat într-o zonă izolată, însă la sfârşitul secolului XIX în zonă au început să se construiască nenumărate clădiri.
Datorită numărului mare de pasageri şi a trenurilor internaţionale care soseau, în anul 1890 a fost plănuită construirea unei Gări Centrale. Conform planurilor, Gara Centrală ar fi trebuit construită la o distanţă de un kilometru către sud de Gara de Nord, de-a lungul răului Dâmboviţa, pe locul actual al Operei Romane. (acuala piata Dr. Victor Babes)
În 1893, a fost realizată o competiţie internaţională de design pentru construirea staţiei centrale, premiul fiind de 10.000 de lei. Premiul a fost câştigat de arhitectul francez Alexandre Marcel care a colaborat cu Louis Blanc la realizarea planului. Aceştia au proiectat o gară imensă cu trei domuri din sticlă şi oţel. Pe pereţi ar fi fost picturi murale cu harta lumii şi a oraşelor precum Londra, Paris, Roma şi Viena. În cele din urmă, proiectul nu a mai fost pus în aplicare din cauza costurilor uriaşe şi a dificultăţilor întâmpinate în exproprierea terenului. Ca soluţie temporară, Gara de Nord a fost extinsă, fiind construită o nouă încăpere perpendicular cu vechea clădire.
